Prințul Andrew ar putea să vorbească sub jurământ despre acuzațiile de abuz sexual

Prințul Andrew ar putea să vorbească sub jurământ despre acuzațiile de abuz sexual
Publicat: 22/01/2015, 07:51
Actualizat: 22/01/2015, 11:39

Într-o scrisoare depusă la tribunalul din Florida (sud-estul Statelor Unite), avocații victimei, a cărei identitate nu a fost precizată, îi cer prințului Andrew „să răspundă sub jurământ pe tema relațiile pe care le-a avut cu Jane Doe#3 la începutul anului 2001. Jane Doe#3 avea atunci 17 ani”.

„Jane Doe” este un termen american generic care permite păstrarea anonimatului unei victime sau desemnarea cadavrului unei persoane care nu a fost identificată.

„Interviul se poate desfășura la momentul și locul ales de dumneavoastră. Cu ajutorul dumneavoastră, cred că interviul ar putea dura două ore”, precizează avocații în acest document depus în fața unui tribunal din Palm Beach miercuri.

Avocații au alăturat scrisorii o fotografie cu ducele de York, în vârstă de 54 de ani, îmbrățișând o femeie.

Contactat de AFP, cabinetul lui Bradley Edwards, care apără presupusa victimă, nu a vrut să comenteze subiectul.

Femeia, care a depus plângere, afirmă că a fost „obligată să întrețină relații sexuale” cu prințul Andrew la Londra, New York și pe o insulă din Antile, de către miliardarul Jeffrey Epstein.

Potrivit ei, Epstein o trata ca pe o „sclavă sexuală”.

Acest bancher bogat de pe Wall Street, prieten apropiat al prințului, a fost condamnat în 2008 pentru că a recurs la serviciile unor prostituate minore.

Când femeia a depus plângere în urmă cu câteva săptămâni, Buckingham Palace a negat aceste acuzații. „Orice sugestie potrivit căreia au fost comise acte indecente cu o minoră este categoric falsă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor